Comenzile sunt expediate în fiecare zi de luni și miercuri

“Descântătoarea” – Procesul de lucru pentru curioși

Am vorbit și am să mai vorbesc despre procesul meu de lucru pentru că mi se pare important să se înțeleagă că ilustrațiile nu răsar pur și simplu pe pagină, ci sunt un proces îndelungat de schițe și etape de finisare. Mai jos am să vorbesc despre procesul de lucru pentru “Descântătoarea” o ilustrație complexă, de dimensiuni relativ mari pentru stilul meu de ilustrație.

Când am noroc, încep de la o idee limpede pe care o arunc pe foaie într-un crochiu de câteva minute – compoziția generală, atitudinea personajelor principale, zonele de umbre și jocul de lumină caldă/rece. Când n-am noroc, desenez o duzină de crochiuri până îmi apare.

Lucrez apoi schița detaliată la scara de lucru, schiță la care creionez și șterg și creionez câteva ore până cuprind tot ce am de spus. Jumătate din muncă este găsit referințele potrivite (prin amintiri, caiete de schițe, cărți sau atotcunoscătorul google), restul este ștearsă. Deși obișnuiesc să fac și câte o schiță colorată rapid pentru a stabili schema cromatică, aici am trecut direct la planșa finală.

Urmează copierea pe hârtia de bumbac pentru acuarelă și de abia acum definitivez desenul, fac schimbări și adaug detalii în cea mai fină linie de grafit de care sunt în stare. Bucuria maximă este când pun mâna în sfârșit pe peniță (suprinsă de mine într-o fază intermediară). Pentru că nu pot șterge tușul cu care lucrez, îmi limpezesc mintea, mă relaxez și las mâna să-și urmeze reflexele.

După alte patru zile cu pensula în mână și codcodăcit pe lângă planșă ba să se usuce, ba uitându-mă lung pe unde mai trebuie culoare, povestea mea începe să se ivească. Tot cam acum mi-aș dori să fiu un acuarelist mai bun decât sunt și îmi promit să exersez mai mult. Lucrez și când nu am pensula în mână; când am alte lucruri de făcut, capul meu este tot aici, plănuind culoare și contraste, gândindu-mă la hoți de dovleci și culori de ceaun.

Încă o zi o fac uitată și revin cu ochi noi și altă rundă de accente, până simt că e ce trebuie.
Evident, ar mai fi o viață de antrenament, dar cine o mai socotește pe aceea?

P.S. Practic desenez aceași scena de cel puțin trei ori: schița detaliată în creion, desenul pe planșa finală în creion și încă o dată în peniță. Până la final știu îndeaproape fiecare piatră din temelie.