“Descântătoarea” 2020, tehnică mixtă pe hârtie de bumbac, 30×40 cm
De vrăjitoare cu pălărie țuguiată călare pe mătură am dat în filme și cărți.
Când eram copil auzeam însă de la lume povești cu câte o muiere aplecată de bătrânețe, cu privirea încețoșată, care ar fi trăit pe la o margine de pădure, singură, pustie. Nu se știa din ce trăia, căci nu avea decât vreo capră și niscaiva înaripate -dacă le avea și pe acelea- și o mâță să-i țină de urât într-o bojdeucă prăpădită. Nu ducea frica lighioanelor sălbatice și nimeni nu îndrăznea să se gândească ce are bulbucind în ciaunul cu tocană din vatră.
Se îndeletnicea cu ierburi de leac. Avea o tictură sau unguent vindecător pentru oricare mai venea la ea plângându-se de-o vacă ce nu dădea lapte, de-un copil cu gâlci, de-un genunchi supărător și altele asemenea. Spre deosebire de doctori, baba dădea doctoriile pe câte o dublă de grâu, o târnă de porumb sau ce mai avea omu’ de dat din bătătură, iar leacurile ei nu dădeau greș dacă omu’ le lua cu inima deschisă și rugăciune musai.
Apoi se mai povestea că știa să dea în bobi, să descânte, să tragă de junghi și că avea harul să ghicească norocul omului. Unii spuneau că trebuia să fi avut sânge de țigan, probabil un copil din flori de când a trecut șatra prin vale. Alții erau convinși însă că acolo în pădure, baba avea sub scară niscaiva împielițați de la care își lua puterile și drept răsplată le jumulea de vie câte o găină neagră în nopțile cu lună plină. Cert este că, pe ascuns și cu teamă, femeile se duceau să-i ceară sfat și fetișcanele fugeau la ea cu găina la subsoară în miez de noapte să-și afle ursitul.
…
Mult aș mai scrie despre vrăjitoarele copilăriei mele, dar “vorba lungă, sărăcia omului”. Mai las și ilustrația să povestească.
Hoți de dovleci
Lighioane într-un colț de poveste.
În secțiunea de blog este o postare pe îndelete cu întregul proces de lucru.
Printuri de artă disponibile în shop:
https://dianativu.ro/produs/descantatoarea-print-de-arta/