Basmele lui Ispirescu.
Câteva frânturi dintr-o viziune ambițioasă pentru un proiect editorial de vis – Basmele lui Ispirescu.
Pentru mine Ispirescu și basmele lui au început cu un proces de căutări a ce înseamnă basm și cum ilustrația poate să devină parte a acestei lumi prin fantezia personajelor și decorurilor, dar mai ales prin moduri de a surprinde idei fantastice și stratificări narative în compoziție și paginare. Ca de obicei, și cu tehnica am simțit nevoia să experimentez și să văd unde o pot duce. Că am făcut bine sau nu, este un proiect de care sunt foarte mândră că m-am zbătut să ies din zona de confort. Știu că doar așa pot să cresc esențial ca artist.
Fata moșului cea cuminte alături de Sfânta Vineri și toate orătăniile ei.
Ileana Simziana între roabele zmeului cu “condurii cusuți numai cu fir și împodobiți cu pietre nestemate“. Recunosc că m-a aprins de-a dreptul ideea de lume de basm, în care totul este fantastic, cu spațiu neîngrădit pentru design vestimentar și personaje arhetipale cum este Ileana Simziana – frumoasa răpită d-un zmeu și ascunsă în “palate care se învârteau după soare”. Mi-am imaginat-o în brocarduri lungi, scumpe și grele, chinuită de o coroană și ea grea de aur, inspirată de kokoshnik-urile fetelor măiestre de prin cărțile vechi cu ilustrații rusești cu care am descoperit eu însămi basmele. Când eram copil, mereu îmi imaginam că odata cu eliberarea din castelele zmeilor, aceste tinere fecioare își lepădau cât colo podoabele grele de aur și nestemate în care erau captive și puteau să alerge desculțe, să transpire dansând și să admire cerul. De fiecare dată, eram dezamăgită de imaginile de la final de poveste, de la marele ospăț împărătesc de nuntă care ținea trei zile și trei nopți, când apăreau încorsetate în continuare în fix același tip de veșminte din care fuseseră eliberate, apăsate de o nouă coroană, într-un alt palat aurit…
Ce ar fi un basm fără personaje grotești care să ajute eroul în cele mai grele încercări? Mereu am fost fascinată de cei care nu sunt eroi, nu sunt buni, nici măcar răi nu sunt, sunt doar inși ce își văd de viața lor luptându-se cu propriile vicii și greutăți, dar la momentul potrivit, salvează povestea. Nu se transformă, ci răman ceea ce sunt.
Mai sus sunt două astfel de personaje din basmul lui Țugulea. Un înfrigurat fără remediu și “un o om care nu știu ce bombănea el din gură și, când amenința cu toiagul ce ținea în mână, pe dată se făcea câte o sută de păsări”.
Este miraculos cum basmul poate să ne ducă departe de lumea noastră mică și ternă prin detalierea în grai meșteșugit a altor tărâmuri unde totul este aur, argint și alamă, unde fantezia și pericolul sunt nedespărțite, iar fetele de împărat sunt nemaipomenit de frumoase.
Când eram copil și reveneam din aceste călătorii, eram debusolată de lipsa de metale prețioase din jurul meu și de faptul că tata nu este și el împărat, dar știam sigur că dacă nu mă opresc la marginea lumii mele și am voinicia să trec în lumea cealaltă, în necunoscut, să mă iau la trântă cu zmeii, să mă încred în ajutorul care se arată celor cu inima pură și să mă întorc cu merele de aur în sân, atunci și eu voi putea trăi fericită până la adânci bătrâneți.
Salutări tuturor celor care trăiasc viața cu voinicia lui Prâslea!
Printuri de artă disponibile în shop:
https://dianativu.ro/produs/fete-de-imparat-print-de-arta/
https://dianativu.ro/produs/ileana-simziana-print-de-arta/