Recunosc că ador să ilustrez povești vizuale complexe, capabile să deschidă lumi care să mă capteze pe mine creator și mai târziu să păcălească și vreun privitor să rămână și să exploreze.
Despre procesul meu de lucru nu vorbesc nicidecum din poziția unui artist stăpân pe meșteșugul său, ci din perspectiva unui novice care învață zi de zi sperând ca viața să-i ofere îndeajuns de multe zile să apuce să povestească ce are de povestit și să înțeleagă într-un final măcar ceva din această călătorie sprâncenată de a trăi cu pensula în mână.
Fiecare nouă poveste începe cu câteva zile de răscolit tot repertoriul de referințe într-un freamăt de imagini și idei care se zvârcolesc în ochiul minții mele aproape cinematic. Le arunc pe hârtie în schițe mărunte. Cu cât ideile sunt mai mari, cu atât schițele sunt mai mici.
Oricât de complexă este provocarea, pornesc de la imaginea de ansablu și să îmi fac drum încet-încet până la ultimul fir de iarbă. Pentru primele schițe nu caut definirea detaliilor, ci distribuirea centrelor de interes pe suprafața de lucru în forme brute și în sectoare de compoziție bine trasate. Tot acum sunt și în căutarea unei compoziții cromatice, care să îmi servească mai târziu să adaug elemente fără să pierd din vedere imaginea de ansamblu. Este o etapă în care folosesc în egală măsură desen pe hârtie în mai multe suprapuneri de creioane colorate, dar și pictura în mediu digital. Rapiditatea nu este necesară doar din motive de gestionare a resurselor de timp, ci mai ales pentru a face față vârtejului de idei care încă zburdă în mintea mea ca licurici într-o noapte de vară.
De abia în următoarea rundă de schițe încep să stabilesc micronarațiuni și relații între elemente. Este momentul când focusul se mută pe răspuns la întrebări de genul “la ce se gândește melcul”, “ce este în ibric” și “cum stă brotacul pe ciupercă”. O altă schiță cromatică mă asigură că petele de culoare sunt echilibrat distribuite și petele mai saturate nu perturbă compoziția volumelor în umbră și lumină.
Pentru schița finală deja focusul este pe clarificarea fiecărui element în parte: de la expresivitatea personajelor, până la măruntele elemente de detaliu. Aici lucrarea caută să fie și un inventar de ciuperci cu care nu sunt familiarizată, așa că o machetă cu referințe foto este absolut necesară. Toate elementele sunt stilizate pentru a păstra o imagine coerentă, iar fiecare colț în parte este gândit cu propria ierarhie de elemente, primplanuri, forme, contraste de umbră și lumină. Desenul de linie este foarte important și el în tehnica folosită, așa că o atenție sporită o acord felului în care liniile dansează împreună.
Cu ajutorul unei planșete luminoase urmează să copiez schița finală în cel mai fin desen de grafit de care sunt în stare pe hârtia pe care va rămâne imaginea finală, o hârtie 100% bumbac cu o textură satinată potrivită atât pentru liniile fine în peniță, dar și pentru precizie în acuarelă. Odată sigură de fiecare element în parte, îmi țin respirația și trec la trasarea liniilor în peniță folosind un tuș acrilic (culoare “umber”) care să reziste la straturile umede de acuarelă ce urmează. Este etapa în care nu este loc de greșeli prea mari, pentru că tehnica permite puțin spațiu de manevră în a le remedia. Desenul în peniță mă ajută să îmi păstrez detaliile clare pentru etapa de culoare, dar rămâne și parte vizibilă a graficii.
Link către un video scurt pe canalul meu de YouTube: https://www.youtube.com/shorts/7_tRbcuDctI
Pentru că acuarela este o tehnică umedă care influențează suprafața de lucru, hârtia este montată pe o planșetă mobilă și udată în totalitate. De abia după uscarea completă urmează în sfârșit culoarea. Când ai toate culorile curcubeului la vârful pensulei și o suprafață plină de elemente de colorat este ușor să te pierzi, așa că secretul este mereu de a porni de la elementele clar definite de culoarea lor și păstrarea unui spațiu de manevră pentru restul. Tehnica în sine cere aplicare în straturi transparente, de la culori deschise către intensitate din ce în ce mai mare. Fiecare tip de pigmenet în acuarelă are anumite proprietăți de opacitate și impregnare, așa că este musai și un proces conștient de manageriat a ordinii în care sunt aplicate.
Link către un video scurt pe canalul meu de YouTube:https://www.youtube.com/shorts/xPVqkvnpGtA
Hârtia rămâne de planșetă zile bune până este gata. Aplicarea culorilor este în sine laborioasă pentru că fiecare suprafață necesită multiple straturi de culoare transparente, dar este musai nevoie și de timpi de pauză care să îmi permită mie să văd lucrurile mai clar. Este un du-te-vino între focusul pe accentuarea / estomparea contrastelor locale și atenție la imaginea de ansamblu și felul în care o nuanță prea puternică într-un colț riscă să dezechilibreze compoziția generală. Altă rundă de bibilit accente în guașă și creioane colorate pe care nu o să le observe nimeni niciodată și la un moment dat trebuie să închid cutia de culori.
Niciodată o lucrare nu o să fie perfectă până la final și nu pot decât să alerg din nou după mai bine pe următoarea hârtie albă. Intuiesc că mare parte din durata procesului meu de lucru se datorează și unei curbe de formare. Pentru fiecare nouă imagine învăț și descopăr din mers, cu nesiguranța, teama și verva unui tânăr explorator, dar vai! ce călătorie minunată este de fiecare dată.
